Text de Irina Galbura

Nata Albot – influencer de pe vremea când de influenceri nici nu se știa. Pentru că ea educa prin propriul exemplu, critica constant non-valorile și punea punctul pe i acolo unde puțini aveau curajul să intervină. Și nu, nu este politiciană, nu și-a făcut cariera prin instagram și nu se laudă cu rezultatele altora. Nata Albot și-a făcut un nume prin muncă și acțiuni concrete: sute de cititori ai cărților sale premiate la nivel mondial, mii de participanți la festivalurile sale, zeci de mii de urmăritori ai emisiunilor create de ea. 

Liderul de opinie, antreprenoarea, jurnalista, promotoarea gastronomiei autohtone în lume – moldoveanca Nata Albot vine din Canada în Irlanda pentru a se întâlni cu o mână de oameni dornici de motivație și inspirație. Oare s-a reinventat Nata atunci când a emigrat în Canada (10 ani în urmă)? Care îi este principala sursă de motivație atunci când creează un nou festival? Și oare va reveni în Moldova vreodată? Despre asta, dar și multe altele va vorbi pe 7 octombrie în Dublin în cadrul unui eveniment ce va fi cu ușile sălii închise, dar cu inimile participanților – deschise.

Bilete disponibile aici: www.mamainie.eu/evenimente/Nata Albot la Dublin

Nata Albot – note biografice adunate de Irina Galbura

Nata și Irina, Festivalul HODINA 2022

La nici 16 ani Nata Albot deja era vocea Radio Nova, unde lucra alături de Liviu Ungureanu. Dragostea pentru radio și-a hrănit-o de acasă, unde își improvizase un radio la care prezenta diverse piese. Părinții nu erau foarte încântați de această pasiune, așa că îi pregăteau treptat terenul pentru facultatea de drept. Într-un final, Nata a devenit și jurist, dar … inima tot în jurnalism i-a rămas. După Radio Nova au fost Radio Dor, ProFM, de unde încet-încet a ajuns și pe micile ecrane pentru a prezenta ProFM Beach Party. 

Dupa 10 ani de ProTV, Nata  a acceptat invitația și provocarea de fi directoarea din casa Fabrica de Staruri. Eh, cred că toată Moldova a stat cu sufletul la gura la această emisiune care avea loc în direct. A urmat apoi Aventura Americana – proiect care a dus-o în multe colțuri secrete ale continentului nord-american. Tot atunci a avut și prima interacțiune cu Canada, țară în care avea să se stabilească mult mai târziu cu traiul.

„Limitele sunt doar în mintea noastră”, ne tot repeta Nata. 

Oportunitățile au adus-o la Jurnal TV în anul 2008. Parcă și acum țin minte cum se șușoteau pe holuri lumea că vine Nata Albot. A intrat în redacția unde eram toți cei de la producție si a zis ca ea va face “matinalul” ( asa era denumirea de atunci a emisiunii). Am trecut la tabla fiecare, prezentând ce producem pentru emisiune. Eu eram cu dansurile, la care Nata a zis ca “nu”, aceasta rubrica nu se încadrează si-asa au fost cu multe altele. După multe nopți dormite la Jurnal, cu incercari, simulări, fara promptere, Nata cu echipa a lansat în premieră pe 5 martie emisiunea Deșteptarea, care era în casele oamenilor în fiecare dimineață.

Dupa Desteptarea, Nata și-a realizat încă un vis: o emisiune live în care să se gatească. „Sare și Piper” devenise cea mai populară emisiune, înregistrând cele mai mari cote de rating la nivel național. Însă, povestește Nata, când la Jurnal TV a ajuns cenzura și se puneau interdicții, ba chiar ea a primit și câteva amenzi pentru spiritul ei civic, atunci a decis că e momentul să facă o pauză și a plecat în Canada. A lăsat o carieră de invidiat în Moldova și a îmbrațisat pacea canadiană. 

Nata Albot și Andrei Bolocan, emisiunea „Sare și Piper” la Jurnal TV

Chiar înainte să emigreze, Nata a lansat proiectul KLumea și în fiecare vară revenea la Chișinău pentru a face festivalurile: 

  • Mai Dulce – omagiu adus deserturilor tradiționale, născut din pasiunea Natei pentru gastronomia autohtonă. Sute de gospodine au participat deja de 9 ani, promovându-și prăjiturile de casă, turte dulci, găluște cu prune și alte delicii deosebite pentru a îndulci Chișinăul.
  • IA MANIA – festivalul artelor născute din tradiții, eveniment datorită căruia ia noastră autentică a fost readusă pe podium. Atentție! Ia autentică, adică brodată manual și nu bluzele stilizate. IA MANIA se întâmplă deja de 9 ani (cu o pauză de o vară din cauza pandemiei) și care a adunat zeci de mii de vizitatori. Scopul Natei nu e ca doar moldovenii să revină acasă pentru acest festival, dar și să plaseze Moldova pe harta turismului internațional.
  • HODINA – când diaspora revine și se hodinește acasă, pe malul Nistrului, plimbându-se cu caiacul pe râu ori dormind în hamac cât e ziulica de lungă. Au fost doar 2 ediții de Hodina, însă deja a devenit un punct cheie în concediile moldovenilor plecați în străinătate.
  • Sau proiectul video ARTIZANII GUSTULUI – pentru a promova bucătarii și patiserii autohtoni. Sute de ochi, printre care și eu, așteptam cu nerăbdare să fie publicate noile emisiuni.

Voi, cei care citiți acest text – de câți ani sunteți plecați de acasă? Și în tot acest răstimp – câte persoane cunoașteți care au creat un ecou atât de puternic pentru Moldova pe plan internațional? Numai nu luați în calcul ambasadorii, politicienii etc. Asta e jobul lor, pe când Nata o face din … dor. Plus un spirit antreprenorial excelent.

„Dorul îmi sfredelește inima”, povestește Nata și așa a creat 2 cărți cu rețete tradiționale moldovenești scrise în română și traduse în engleză. Și cu siguranță nu e prima persoană care a scris o astfel de carte culinară, însă e prima moldoveancă ce a fost premiată la Gourmand World Cookboos Awards din China.

Va reveni Nata în Moldova sau nu? O vom întreba chiar la evenimentul din 7 octombrie. Cert este, însă, că atunci când ea a plecat în Canada, Nata nu a închis ușa după ea, dar a construit un pod până-n Moldova peste care trimite mereu investiții, experiență, cunoștințe. De-am face toți măcar un sfert din cât face ea pentru țara natală.

Care îi sunt lecții învățate, experiența cu adolescenți și bebeluși în țară nouă, relația cu Andrei, studiile și planurile de viitor – despre toate acestea ne va povesti Nata la primul său eveniment din diasporă. (Următorul va avea loc pe 9 octombrie la Londra. Link aici cu detalii: Nata Albot la Londra pe 9 octombrie)

Apropo! Am uitat să vă spunem despre cel mai recent proiect al Natei: casa de la Pohrebea care are să devină în timp o școală a ospitalității. Dar … mai bine aflați direct de la ea.

bilete

Natalia Ionel
mameinie@gmail.com
Analist în vânzări - full-time, consultant în PR și marketing - part-time și mamă - de 8 ani deja până la veșnicie. Autoarea proiectului „Mama în .IE”

One thought on “Tema pe acasă pentru 7 octombrie: Nata Albot – note biografice adunate de Irina Galbura

Comments are closed.