Nu știu de ce scriu acest text pe blog pentru că e primul din viața mea pe care mi-aș dori să nu-l citească nimeni*.
În mod normal l-aș lăsa doar în jurnalul personal, având în lista de mai jos destăinuiri destul de personale, dar, după atâtea retrospective citite în ultimele zile mă chinuie inspirația la ora 2 dimineața din 31 decembrie.
Așadar, cu speranța că prima frază va fi luată-n serios, îmi las mai jos ale mele 23 de gânduri despre 2023. Intenționat le scriu în ordine inversă, știind foarte bine satisfacția de a afla deznodământul, concluzia mai rapid decât a trece prin proces.
Dar ș! Dacă ați ajuns să le citiți, vă rog să vă faceți că nu știți nimic.
23. ÎNȚELEPCIUNEA anului, deși am descoperit-o abia toamna asta: „No one is going to do the running for you”, spusă de Roger Federer după o perioadă mai puțin plăcută din viața lui m-a trezit la viață. Nu pot explica încă ce s-a-ntâmplat mai exact în interiorul meu, dar când i-am citit argumentarea jucătorului elvețian de tenis nr. 1 în lume am simțit ca o baie cu gheață. Pentru că da, sunt total de acord cu el: putem avea cea mai bună familie din lume, cele mai multe ajutoare, cele mai bune condiții, dar dacă NOI nu acționăm, noi nu facem schimbarea dorită vom tot rămâne la starea aia din care ne plângem.
Vedeți contextul complet de unde am extras înțelepciunea lui Federer aici: Team World USA (2021)
22. Și atunci m-am ridicat din pat, am făcut un duș după 3 zile umblată nespălată și am alergat 5 km. Nu pentru că nu aș fi înțeles metafora din spatele spuselor lui Federer, dar eu anul ăsta în sfârșit am înțeles că sportul nu e DELOC despre slăbit, ci minte sănătoasă. Atât de scârbită sunt de TOATE sfaturile din online despre cum să slăbești, cum să faci pătrățele pe burtă, despre asocierea sportului cu slăbitul pentru a încăpea în nu știu ce haină încât eu automat l-am blocat în sinea mea. Până m-am motivat anul ăsta și am participat la VHI Marathon și am alergat lângă o doamnă de 66 de ani care mi-a povestit că doar obligându-se să iasă din casă pentru mers/alergat a reușit să depășească multe probleme emoționale. Ehehe! D-apoi eu probleme n-am? 🙂 Hai la alergat!
21. Anul ăsta zic eu că am devenit mai deșteaptă. Nu că aș fi citit mai multe cărți (din contră, mult mai puține decât mi-aș fi dorit), însă am înțeles că trebuie să-mi filtrez mai bine oamenii din jurul meu. De fapt, ori sunt mai deșteaptă să-i ignor ori prea obosită să-i ascult, dar serios zic că nu mai am răbdare să-i ascult pe cei invidioși, plângăcioși, negativiști, nemulțumitori, violenți sau mincinoși. Până anul trecut eu eram cea care vorbea cu toți, înarmată fiind de fiecare dată cu empatie și puterea de a mă pune în picioarele lor. „M-am făcut mai rea” îi spuneam eu zilele trecute soțului meu, „nu mai vreau să ascult cum oamenii mereu mi se plâng și nu fac nimic pentru asta”. La care Andrei îmi răspunde: „sau e invers: te-ai făcut mai bună, doar că mai bună cu tine însăți.” Hopaaa! Chiar așa o fi?
20. 2023 a fost anul cu cele mai frumoase momente, dar și întunecate din viața mea
Și, apropo de deșteptăciunea de care vă ziceam, 2023 m-a pregătit pentru tot ce urmează mai bun, dar și rău în continuare. Nu știu exact ce va fi, dar știu sigur că pot să le gestionez.
19. Eu conduc mașina SINGURĂ în mașină. Cel/cea care are carnet de mult timp sigur va zâmbi pe sub mustață acum, cu un soi de mândrie că el/ea de mult timp deja cunoaște acest sentiment de libertate, însă această destăinuire nu e pentru voi. Eu scriu fix pentru cei care mi-au povestit că au teamă de condus, că așa și nu înțeleg utilitatea, că mai bine cu transportul public … Dragii mei, total de acord cu voi! Atât timp cât nu simțiți necesitatatea unui permis de conducere în portofelul vostru, e perfect. În cazul meu, Dragoș a fost motivația nr. 1. Cu el am fost de prea multe ori la doctor anul trecut și de atâtea ori m-am ținut să nu plâng în autobuz în drumul de la spital spre casă încât am zis că „eu trebuie să pot”, că Dragoș are nevoie de mine. Și iaca pot. Din 27 ianuarie 2023. E superb!
18. Anul ăsta mi-am reconfirmat că personalitatea mea rebelă îmi aduce numai de câștigat. Nu am funcționat niciodată după ordinele cuiva. Când eram mică, cea mai supărată era mama pe mine. Nu exista ordin în casă pe care eu să nu-l comentez: „de ce așa? de ce eu? hai altfel!”. Nici nu vreau să mă gândesc cât de greu i-a fost să-mi rabde toată încăpățânarea, însă AZI știu sigur că doar așa am ajuns unde am vrut.
17. Și ador să-mi văd băieții la fel de rebeli. Anul ăsta Bogdan s-a schimbat enorm, simt că e un pui de adolescent deja și de fiecare dată când ne certăm din mine ies trei Natalii:
- Natalia – mama supărată pe băiatul meu de 8 ani că în loc să asculte ce-i zic pentru că „eu știu mai bine” el îmi reproșează și-mi argumentează că trebuie altfel;
- Natalia – mama mândră că băiatul meu de DOAR 8 ani știe să-și apere punctul de vedere și nu se lasă convins doar că nu-ș-ce autoritate din fața lui a spus ceva;
- Natalia – fiica Valentinei și mă mustră enorm conștiința că în adolescență mă certam cu mama. Eh! De le-am ști mereu pe toate …
16. Familia e un JOB. Vrei să fii respectat, iubit, apreciat? Oferă la fel. Vrei să ți se răspundă la orice oră-n noapte? Oferă aceeași. Vrei să fii colindat? Colindă. Vrei să îți fie acceptată părerea? Accept-o și tu.
Pe de altă parte, nu ești legat de toți. Același sânge ori un nume în comun nu înseamnă automat respect, apreciere, iubire. Toate astea se câștigă în timp.
15. Eu totuși funcționez cu planificare, nu cu imprevizibilitate. Bineînțeles, tot pățitu-i priceput, respectiv după multe planuri eșuate am înțeles cum exact să mi le setez. Cât mai realist, bine delimitate pe axa timpului și, cel mai important, eu să-mi asum responsabilitatea să-mi mișc fundul și să acționez. Pentru că, vorba lui Federer: nimeni nu va alerga în locul meu.
14. Anul 2023 mi-a adus ceea ce eu nu am avut aproape niciodată în versiune completă: BUNICI. Am crescut cu neaca Tamara până la 22 de ani și parcă niciodată nu am avut-o suficientă. Anul ăsta, prin proiectul pornit „Ca bunicii din povești” eu mi-am suplinit această nevoie: m-am ales cu 10 bunici care nu doar sunt extraordinari, dar cu care mai și împărtășim aceleași valori.
13. Totodată, „Ca bunicii din povești” a fost proiectul pe care cel mai greu l-am dus la bun sfârșit. Chiar în ziua în care am publicat primul articol am primit îngrozitoarea noutate că unul din părinții noștri este grav bolnav. Cu un acord tacit în familie, nu am povestit nicăieri despre asta, însă credeți-mi că a fost extrem de greu să descopăr poveștile bunicilor, să mă deconectez de la viața mea pentru a scrie articolele când în familia mea se plângea zilnic. Vai! Cât de greu a fost!
12. Anul ăsta am înțeles că dacă eu tac, e grav. Atunci fie am prea multă suferință în mine, fie nu știu cum să mă apăr de o durere.
11. Anul ăsta am fost cea mai tare supărată pe Andrei, dar și cea mai îndrăgostită de el. Supărată că e prea calm, prea cumpătat, prea linștit și mai îndrăgostită tot din același motiv. Pentru că, vorba proverbului: prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.
10. Anul ăsta am primit și CELE MAI MULTE propuneri de colaborări. Pe lângă satisfacția imensă, eu înțeleg perfect și de ce ele au venit. Toate aceste invitații de parteneriate sunt, de fapt, rezultatele muncii mele de ani de zile. Nu contează ce proiect am, indiferent de remunerarea financiară – eu ofer în schimb mereu responsabilitate, creativitate și corectitudine. Recunosc că e foarte demotivant când vezi cum alte persoane sunt promovate pentru lucruri făcute alehamite, pentru relația de prietenie/rudenie cu cineva, pentru că „le merge mintea să învârtească sistemul”, dar hei! La ai mei 33 de ani pare că am găsit luminița din capătul tunelului pe care scrie mășcat: just be who you are pentru că cei din jurul tău se vor filtra prin ceea ce faci tu. În plus, cine râde la urmă râde mai bine, nu?
9. 2023 a fost anul când a trebuit să aleg între jobul visurilor mele (așa credeam) și familia.
8. 2023 a fost anul când am rămas fără job, după un proces anevoios de disponibilizare după 5 ani lucrați la aceeași companie.
7. 2023 a fost anul când mi-am creat propriul loc de muncă. Chiar în ziua când a trebuit să semnez scrisoarea de disponibilizare am fost sunată de cineva care era gata să plătească pentru cunoștințele și experiența mea, devenindu-mi primul client. După 12 ani lucrați în PR și marketing, în iulie 2023 am simțit că e timpul să-mi deschid propria agenție.
Partea haioasă: eu nici denumire nu aveam, nici business plan, dar clienții deja sunau.
Partea importantă: mi-am luat din start agenția în serios, transformând-o în jobul meu full-time.
Partea stresantă: pe cât de aventuros pare, pe atât e de complicat. Și nu neapărat birocrația cu care nu eram familiarizată, cât harta gândirii ce trebuie schimbată. Doar cel care știe despre ce vorbesc aici va înțelege și tocmai de asta cu drag o recomand pe Larisa Cepoi, mindset & business coach-ul meu alături de care eu mă transform.
6. 2023 a fost anul când eu mi-am zis că dacă-mi reușește tot ce mi-am propus, înseamnă că-n minimum 1 an va fi o altă Natalie: mai încrezătoare, mai fericită, mai liberă. Și știți care-i partea frumoasă? Eu deja simt transformarea!
5. În 2023 blogul meu „Mama în .IE” a crescut la cel mai mare nivel dorit de mine: am ajuns cu evenimentele offline în mai multe colțuri ale Irlandei unde sunt vorbitori de română, am adunat în același loc mai mulți oameni care în alt context nu și-ar da bună ziua, am reușit cu brio să promovez cele trei misiuni de suflet:
- Promovarea rădăcinilor moldovenești/românești prin diverse postări despre dor, educație bilingvă și proiectul „Ca bunicii din povești”;
- Promovarea integrării în Irlanda și respectării acestei țări prin proiectul „La pas în .IE”;
- Încurajarea independenței femeilor prin proiectul „Eu aud glasul tău mut” și „Jurnal de antreprenoriat” (femeIE antreprenoare).
4. Am creat un parteneriat prețios cu echipa Ambasadei României în Irlanda, Romanian Community of Ireland și alte organizații ale diasporei din toată Irlanda.
3. Am fost studentă la UCD.
2. Am fost aleasă în „Top 100 români din diasporă”.
1. Sunt sănătoasă. Am grijă de mine. Pentru că, revenind la concluzia din punctul 23: „No one is going to do the running for you”.
Habar n-am dacă a ajuns cineva să citească fiecare rând ori pe diagonală această retrospectivă.
Cert e că pe mine m-au inspirat alte texte asemănătoare și m-aș bucura dacă și al meu va avea același impact.
Dacă nu, rămâne doar pentru arhiva mea personală. Sunt chiar foarte curioasă UNDE voi fi peste câțiva ani, atunci când voi reciti acest text. 🙂
Până atunci, să ne auzim cu bine-n noul an.
Iaca-i în câteva ore!
Cu gânduri bune,
Mândra româncă de la mama din Nisporeni,
Natalia
*Îmi stă în cap această dublă negație doar că mi-e prea obosit creierul să verific dacă e corect gramatical ori nu. Verific anul viitor. Adică mâine. 🙂
