A fost odată un bunic și o bunică. Și-au lăsat casa, masa și cele mai dragi și au plecat în lumea mare. Acolo, alături de nepoții fără astâmpăr, s-au apucat să facă ce știu ei mai bine: să spună povești. Despre sârbe, hore, mărțișoare, mămăligă, ii brodate, covoare țesute. Iar nepoții îi ascultau cu sufletul la gură …
De la începutul lunii (din 28 aprilie, mai exact) tot fac gălăgie pe social media despre noul proiect de suflet pornit prin „Mama în .IE”. Vreau să se audă de el nu doar pentru că știu cât de special va fi (vedeți mai jos de ce), dar și pentru că sunt extrem de mândră de cei 3 parteneri care au acceptat să creeze ecou pentru proiect, fiindu-mi alături în această nebunie. Așa că vă mulțumesc anticipat că veți urmări și voi noile reportaje foto-text ce vor apărea, dar mai ales pentru toată încurajarea oferită.
De ce „Ca bunicii din povești”?
Ideea unui proiect dedicat bunicilor mi-a venit în cele câteva săptămâni când mama mea a stat la mine și m-a ajutat cu Bogdan și Dragoș, concediul meu de maternitate terminându-se (da, da, am revenit la job când Dragoș avea doar 9 luni). Ea atât de multe povești i-a spus lui Bogdan în fiecare seară, atât de multe activități au avut zilnic împreună încât mi-ar fi plăcut să o am mereu, dar mereu lângă noi. Totodată, am realizat că dacă aș convinge-o să rămână cu noi, i-ar fi foarte greu să-și găsească noi prieteni. Și pentru că limba engleză este o barieră, dar și pentru că vârsta de 60+ ani nu mai e la fel de prielnică pentru emigrare/integrare într-o nouă țară. Atunci mi-am pus întrebarea: dar unde sunt ceilalți bunici care s-au lăsat convinși să stea aici? Că eu doar aud că sunt mulți. De ce ei nu ar avea propriile lor evenimente de socializare? Și de ce eu, prin vocea blogului meu, nu aș organiza ceva DOAR pentru ei?
Mai ales că, în viziunea mea, pentru nepoții din diasporă bunicii sunt principalul motiv de a ne conecta cu rădăcinile neamului, de a mai păstra limba română în educația multiculturală, de a povesti despre tradițiile de acasă.
De ce? Pentru că bunicii ne sunt rădăcinile.
Pe parcursul a 4 luni vreau să povestestesc despre 10 bunici care depun efort pentru a da mai departe nepoților diverse curiozități despre rădăcinile lor din România/Moldova, coc pâine împreună, pictează împreună, dansează hore împreună ori brodează împreună. Ați ghicit: cuvântul-cheie este ÎMPREUNĂ pentru că pe lângă bunici, voi descoperi și niște nepoți minunați de-ai diasporei noastre care știu de unde le-a pornit identitatea.
Pe lângă aceste reportaje, urmează și câteva articole informative despre diverse facilități/beneficii la care bunicii din Irlanda au dreptul.
La finalul acestor 4 luni vom avea și o expoziție foto-text la Ambasada României, onorând astfel toți bunicii care au participat în cadrul proiectului nostru. Visul meu e să ajung cu această expoziție în cât mai multe puncte-cheie din lume unde avem români și moldoveni așa că dacă aveți careva idei de locații, contactați-mă. Apropo, pe 6 octombrie în Irlanda se sărbătorește Ziua Națională a Bunicilor. Mă voi bucura enorm să îi sărbătorim și pe ai noștri bunici.
După aceste 4 luni planul mare este să continuăm proiectul sub forma unor evenimente de socializare trimestriale. Aici mizăm și pe deschiderea mai multor parteneri care să găzduiască întâlnirile și să ofere câte o băutură caldă și o prăjitură bunicilor noștri.
Campanie de dor, dedicată bunicilor
din comunitatea vorbitoare de română din Irlanda
în parteneriat cu:
Autor fotografie: Emmanuphotography
Țin cu tot dinadinsul să las în scris și mulțumiri speciale celor 3 parteneri cu care sunt atât de mândră să colaborez:
- Romanian Community of Ireland (RCI) – cea mai mare și veche organizație a românilor din Irlanda. În acest an ei împlinesc 25 de ani de când promovează cultura, tradițiile și valorile românești în Țara Smaraldului, iar un partener mai profesionist cu care să facem un proiect dedicat bunicilor nu există;
- Fotograful Vlad Bodarev – din toți fotografii cu care am colaborat până acum, el este cel care pictează cel mai frumos emoțiile. 🙂 Intenționat am trecut la metafore pentru că Vlad chiar știe să fotografieze fericirea/tristețea din ochi și apoi fața, personalitatea și puterea unei persoane și apoi corpul, liniștea ori gălăgia și apoi peisajul. Pe scurt: mai potrivit om de a surprinde emoția bunicilor și apoi a le prezenta într-o expoziție nu există;
- Echipa Ambasadei României – mulțumiri speciale pentru găzduire, dar și suportul oficial oferit. Cei care au tot încercat să facă diverse activități în Irlanda știu cât de complicat este cu locația și prețurile pipărate, respectiv sunt recunoscătoare Domnului Ambasador E.S. Laurențiu Mihai Ștefan că a acceptat să fie gazda evenimentului de inaugurare a campaniei. Cel mai important, însă, este sprijinul de rang înalt. Un astfel de proiect frumos merită să ajungă la cel mai înalt nivel și da, Ambasada este una din acele trepte la care visam.
MULȚUMESC!
Mulțumesc partenerilor, mulțumesc bunicilor care au acceptat să scriu despre ei, mulțumesc prietenilor care ne încurajează și mulțumesc tuturor celor care nu ne cunosc, dar deja își arată aprecierea față de munca depusă.
Se anunță mult voluntariat (trebuie să precizez că nimeni din cei implicați în acest proiect nu ia bani pentru ceva), multe nopți albe, o vară în care să vorbim foarte mult despre bunici, dar … de-ați ști cât de mult ne încarcă sufletele această campanie de dor.
Eh. Și poate așa o conving pe mama mea să vină în Irlanda pe mai mult timp. 🙂
Vă invit să vă abonați blogului dacă doriți să primiți și pe mail mai multe noutăți despre campanie. Va fi SPECIAL!
Plină de inspirație,
Natalia
