Romanul „Aglaia a Vădănii” – lecție de istorie despre „Moldova Nimănui”

Romanul a fost publicat doar câteva săptămâni în urmă la Chișinău (mai exact, pe 29 septembrie 2022), însă eu știam deja că vreau să-l citesc cât mai curând.
Pentru că e scris de Emilia Plugaru, numele căreia îmi este cunoscut de multă vreme, doamna Emilia fiind o autoare de versuri, povești, piese de teatru și ghicitori pentru copii. Odată ajuns în mâna mea, am citit romanul în mai puțin de 2 zile. Așadar, alăptatul, legănatul ori plimbatul lui Dragoș erau la pachet obligatoriu cu Aglaia.

Despre scriitoarea Emilia Plugaru aici: Wikipedia – Emilia Plugaru

Romanul istoric „Aglaia a Vădănii” pare, la prima vedere, o simplă carte de confesiuni ale unei femei chinuite de soartă. Aglaia, o fetișcană rămasă orfană după moartea cruntă a mamei sale, devine mamă de 5 copii împrăștiați prin lume și, capac pe durere: mai este și trădată de al său Gheorghe. Treptat, însă, drama Aglaiei se transformă într-o lecție de istorie despre drama Moldovei din perioada 1950 – 2000.

Când am început să citesc despre Aglaia, mi-o imaginam pe mama mea soacră: muncitoare, nu stă niciodată locului și cu o recunoștință deosebită față de pământ.

„Nu, pământul nu e pur și simplu țărână, e ființă vie, știe, simte. Față de pământ trebuie să ai respect, să îl iubești, să îl corcolești, mângâi și atunci el îți arată mai multă dragoste decât îi poți tu da …”

Deși am luat în mâini inițial cartea cu scop de relaxare, recunosc că am tot citit-o având permanent un nod în gât. Ce viață ai mai avut, Aglaie! Ce viață! Născută în perioada celui de-al doilea război mondial pe un pământ chinuit din toată părțile, personalitatea Aglaiei a avut de suferit exact ca cea a părinților noștri. Cei crescuți în Republica Moldova mă vor înțelege cu siguranță atunci când voi aminti despre educația cu „capul plecat – sabia nu-l taie” primită de la familiile noastre ori un șir de frici înfipte-n neamul nostru.

„S-a speriat rău de tot, frica de stalinism încă rămăsese. Această frică avea să o urmărească toată viața. Chiar și atunci când îndrăznea să dea frâu liber gurii, oricum, teama că o va păți pentru ce zice, persista. Vorbea, spunea ce gândea și în același timp o furnica o neliniște ascunsă, prin spate.”

Nu, eu aici nu fac un comentariu literar despre personajele ori laitmotivul romanului, ci, pur și simplu, încerc să încurajez cât mai multă lume să-l citească. Atât de multe subiecte importante a abordat autoarea, încât nu știu la care să mă opresc în modesta mea tentativă de persuasiune.

În viziunea mea, romanul „Aglaia a Vădănii” a ieșit din tiparul memoriei colective care se pierde-n declarații pozitive de pe vremea comunismului. Tocmai de asta mi-ar plăcea să fie citit de cât mai multă lume. De toți cei care încă mai zic că „pe vremea comunismului era mai bine că toți aveau de lucru, toți erau egali”. Oare?

Deși autoarea pornește cu povestea tristă de dragoste a Aglaiei, se reușește într-un mod impecabil să se treacă prin fiecare etapă istorică marcantă pentru Moldova din anii 50′ încoace. Cu deportări și trădări, cu vecini pupincuriști care fac liste cu numele celor care ar trebui duși în Siberia, cu foamete și oameni muribunzi pe străzi, cu spălări de creier că „cel mai bun e comunismul și colhozul”. Tragedia acestei manipulări se simte chiar în casa Aglaiei, având-o pe mezina Lucica încântată de tot ce înseamnă comunism.

„Vezi, mamă, vezi? Uite cum ai fi trăit tu și copiii tăi dacă nu erai proastă! Au vrut să te facă deputat, da’ tu nu, că nu vrei să fii comunitstă. Acum iaca, spală podele tot anul, iarna cu apă rece că nu ai unde o încălzi, otrăvește-te cu tutun și tu, și copiii tăi, că acolo în deputăție ți-ar fi fost foarte rău, te-ar fi pedepsit pentru asta Dumnezeul tău!”

La un moment dat în carte este menționat cum erau luați în derâdere cei care vorbeau corect limba română. Dacă foloseai „președinte” în loc de „presedateli” sau „cârmuire” în loc de „pravlenie” erai numai bun de luat în batjocură. Nu-i așa că această deprindere încă a mai rămas în sângele moldovenilor noștri? Din păcate, și-n 2022 limba română e schimonosită amarnic: o vorbim și cu rusisme, și cu o mulțime de greșeli gramaticale.

Ori mai este adus aminte și de prostul obicei al poporului nostru de a ascunde sărăcia și a încuraja aparențele cu bogății. Când venea „presedateliu”, mesele erau doldora de bucate, pregătite de oamenii care, de fapt, nu aveau cu ce-și hrăni copiii acasă.

Fricile înrădăcinate în neamul nostru la fel au fost treptat expuse – teama de a avea curajul să spunem lucrurile pe nume, de a nu fi de acord cu „presedateliu”, de a îndrăzni să schimbăm ceva sau acea necesitate continuă de a avea beciul plin generată de frica de foame – sunt prezente pe fiecare pagină din roman.

„Ceva totuși plutea prin aer, plutea schimbarea și nimeni nu știa, nu intuia că țara asta mare, numită Uniunea Sovietică, într-o singură clipă va dispărea de pe harta lumii, de parcă nici nu a fost vreodată. Aproape de 1990, muncind în colhoz, nu primeai salariu, nu erau ruble. A înțărcat mama banilor, s-au terminat.”

Am citit cartea pe nerăsuflate în 2 zile, însă tot vorbesc despre ea de câteva săptămâni. De fiecare dată când se ivește ocazia, discut cu cei din jurul meu despre ce-și amintesc ei despre Moldova sovietică, normele de la colhoz, ce puteai cumpăra de câteva ruble ori cum familii întregi au fost destrămate ba de război, ba deportări, ba de foametea creată de sovietici, ba sărăcie, ba emigrare … Și când te gândești prin câte au trecut moldovenii noștri în ultimul secol, te miri cum de încă sunt azi atât uniți. Pentru că naiva de mine da, în pofida sutelor de mii de moldoveni împrăștiați în lume, crede cu tărie că noi suntem uniți. Măcar și virtual.

În plus, această criză financiară în care ne înglodăm îmi pare perfectă pentru apariția acestui roman. Nu știu dacă există vreo generație de moldoveni care să nu fi prins vremuri grele. Străbunicii – prin război, bunicii – prin foamete, părinții – prin destrămarea familiilor de sărăcie, noi – o criză venită în același buzunar cu pandemia și inflația.

Cel mai important din toate aceste provocări, însă, e să rămânem oameni, să nu ne pierdem credința și să nu ne lăsăm manipulați. Așa cum și Aglaia, o femeie extraordinar de puternică a făcut.

• În Moldova, romanul „Aglaia a Vădănii” poate fi cumpărat de pe elefant.md, besteller.md și din toate librăriile din țară,
• În România cartea este disponibilă pe bestseller.ro,
• În lumea largă poate fi găsită la Galerie Moldave à Paris

Dac-o veți citi, neapărat să-mi spuneți părerea voastră. Dacă nu, atunci ori trebuie să vă grăbiți s-o găsiți ori .. nici nu o veți înțelege vreodată pe Aglaia. 🙂

Cu gând bun, Natalia