<comunicat de presă>
10 bunici vorbitori de română stabiliți cu traiul în Irlanda, 10 povești de viață însoțite de 10 fotografii deosebite vor fi prezentate în inima Dublinului pe 29 septembrie 2023 în cadrul expoziției foto-reportaj „Ca bunicii din povești”. Expoziția vine să celebreze încheierea campaniei de dor cu același nume, scopul căreia este promovarea bunicilor care depun efort să ducă mai departe nepoților crescuți în diasporă respectul și dragostea față de rădăcini și valorile românești. Campania este la ediția 1, cuprinzând bunici din mai multe regiuni ale Irlandei, textele fiind scrise de subsemnata Natalia Luncaș Ionel, iar fotografiile realizate de Vlad Bodarev.
„Am susținut din primele secunde acest proiect pentru că ținem mult la comunitatea românilor din Irlanda. Prin diverse activități ale ambasadei noi încercăm să ajungem la cât mai multe segmente demografice ale comunității noastre, iar prin campania „Ca bunicii din povești” cred că ajungem la o zonă mai misterioasă pentru noi deoarece bunicii niciodată nu ies în față, dar ei ajută foarte mult la păstrarea identității naționale, a valorilor, a limbii române”, a declarat Ambasadorul României în Irlanda, Excelența Sa Laurențiu Mihai Ștefan, în cadrul transmisiunii live din 31 mai, atunci când proiectul a fost lansat public.
Conform datelor recensământului populației din 2022, cifrele emigranților români și moldoveni în Irlanda au crescut semnificativ în ultimul deceniu. Dacă în 2011 erau înregistrați puțin peste 3000 de moldoveni, atunci în 2022 numărul acestora a crescut la 16 155, iar cifra românilor – de la 17 995 la 42 460. Totodată, analizând mai amănunțit rezultatele recensământului și adunând inclusiv cifrele celor care spun că au cetățenia irlandeză, dar vorbesc și limba română, atunci comunitatea noastră depășește cifra de 60 de mii, clasându-ne în top 10 naționalități emigrante în Irlanda. Sursa: CSO.ie
Rezultatele acestui recensământ relevă importanța păstrării identității românești într-o societate atât de diversă din punct de vedere cultural. Pentru că integrarea în țara adoptivă nu înseamnă detașarea de origini, ci mai degrabă un motiv în plus pentru a o continua. Câți bunici exact sunt în Irlanda nu avem de unde cunoaște, neavând nicio statistică barem orientativă în acest sens. Însă, fie de la simplele plimbări prin parc ori de la evenimentele din comunitate care adună sute de participanți, e clar că sunt mulți. Concluzia este susținută și de numărul copiilor din comunitate, bunicii lor având și rol de bonă de foarte multe ori.
Așadar, de ce am pornit campania „Ca bunicii din povești?”
Pentru că, pe lângă partea emoționantă legată de promovarea rădăcinilor, valorilor și tradițiilor neamului nostru, este important să creăm și context de socializare pentru această categorie de vârstă. Or dacă eu am o voce publică deja creată prin blogul Mama în .IE, atunci de ce să nu o folosesc și pentru a aduna bunicii la aceeași masă.
Prin intermediul a 10 reportaje care să spună poveștile emoționante de viață ale celor 10 bunici stabiliți cu traiul ori care fac naveta în Irlanda pentru a-și îngriji nepoții, tind să cred că deja îmi reușește să discutăm despre mai multe provocări cu care se confruntă bunicii moldoveni și români:
– efort imens depus pentru a păstra limba română în familii în contextul țării vorbitoare de engleză,
– dedicația pentru a informa nepoții crescuți în diasporă despre tradițiile românești în contextul unei societății multi-culturale,
– activități limitate din cauza barierei limbii engleze,
– izolarea socială din cauza lipsei de timp, dar și a unui anturaj de oameni cu care să împărtășească valori măcar asemănătoare,
– dificultăți de integrare din cauza neinformării corespunzătoare,
– sănătate precară din cauza amânării controalelor medicale (preferă să se întoarcă în țara de origine),
– și altele. Pentru că lista provocărilor cu siguranță e lungă, dacă să analizăm prin prisma mai multor experiențe individuale.
„Ca bunicii din povești”: când? cum? unde?
Reamintesc că, pentru a garanta succesul acestei campanii, am apelat la 3 parteneri de încredere:
1. Vlad Bodarev, pentru a crea fotografii demne de păstrat în istorie cu cei 10 bunici implicați în proiect;
2. Ambasada României în Irlanda, pentru suportul oferit privind locația evenimentelor din campanie;
3. Organizația non-guvernamentală „Romanian Community of Ireland” (RCI) pentru a informa bunicii privind drepturile lor în Irlanda, organinzația fiind de 25 de ani deja renumită pentru suportul oferit diferitor categorii de emigranți vorbitori de română.
Prin intermediul a 10 articole, sunt abordate și diverse subiecte precum: sărăcia drept cauză a emigrării, dificultățile la vârsta de pensionare, provocările traiului într-o societate multi-culturală, adaptibilitatea la sistemul medical din Irlanda și altele. Pe blogul www.mamainie.eu sunt publicate cele 10 povești de viață (până la această oră au fost prezentate deja 4), iar pe 29 septembrie încheierea proiectului va fi sărbătorită printr-o expoziție de fotografie și reportaje
Sunt invitați la expoziție toți cei care susțin ideea că bunicii diasporei merită o atenție sporită, împărtășesc ideea că bunicii ne sunt rădăcinile, dar și că un astfel de proiect este necesar pentru manifestarea comunității vorbitoare de română în Irlanda. Ori doar prin acțiuni pozitive ne creăm un ecou pozitiv în țara adoptivă.
Mari Preda, reprezentant RCI: „Cred că este o bună oportunitate de a aduce bunicii în lumină, de a-i ajuta să iasă din culise. Noi sperăm ca acest proiect să continue prin evenimente de socializare unde bunicii se pot întâlni la o cafea și o poveste, unde se pot cunoaște între ei. De asemenea, pe pagina noastră de Facebook încercăm să aducem mai multe informații privind beneficiile oferite de statul irlandez precum dreptul de a călători gratuit cu transportul public sau criteriile de eligibilitate pentru pensie.”
Vlad Bodarev, fotograful proiectului: „Eu am avut o prietenie deosebită cu bunicul meu, el a avut un impact imens în dezvoltarea mea ca om și tocmai din acest motiv am acceptat să mă implic în proiect ca fotograf. Mi-aș fi dorit să fi avut și eu o astfel de fotografie specială cu bunicul meu, dar dacă nu, măcar eu să o ofer altor nepoți.”
Precizez că munca pentru acest proiect este pe bază de voluntariat pentru toate părțile implicate, pro-bono, fără nicio remunerare financiară.
Doar expoziția foto-reportaj „Ca bunicii din povești” este sponsorizată de rețeaua de clinici „Alfa Medics” și, la invitația comunităților din Cork și Galway, expoziția va fi extinsă în mai multe orașe din Irlanda. Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina de Facebook „Mama în .IE – blog de Natalia Luncaș Ionel”.
Cu mult dor de casă, dar și respect față de Irlanda,
Natalia, nepoata care a mai câștigat 10 bunici